Dermatoscopie Digitala
Dermatoscopia se mai numește microscopie de suprafață a pielii sau microscopie de epiluminiscenta. Este o metodă clinică noninvaziva pentru diagnosticul leziunilor pigmentare, care în mâini antrenate, îmbunătățește foarte mult diagnosticul și chiar salvează vieți. A fost comparată cu o „prelungire a ochiului clinicianului” și trebuie menționat faptul că în Australia și în Statele Unite medicii de familie urmează cursuri de instruire pentru îmbunătățirea prevenției primare în cancerul cutanat. În mâini non experte, dermatoscopia poate fi periculoasă, conferind un sentiment de siguranță fals. Dermatoscopia poate fi de contact (folosind pe suprafață leziunii de analizat un ulei de imersie sau gel de ultrasunete, sau alcool) sau de non contact (instrumente care utilizează lumina polarizată). Un sistem de lentile măritoare (de 10-20 de ori) este combinat în primul caz cu un ulei de imersie în scopul eliminării reflexiei luminii. În funcție de proprietățile fizico-chimice ale luminii, pigmentul are, în funcție de nivelul la care se găsește, diferite culori: negru, brun, beige, albastru.
Metodă de investigație nu este dureroasă, presupunând numai aplicarea înainte de examinare a unui lichid (ulei) pentru a crește claritatea imaginii. Dermatoscopul are un rol esențial în diagnosticarea precoce a leziunilor pigmentate benigne sau maligne.
Dermatoscopia unei leziuni poate fi simplă sau cu înregistrarea computerizată a imaginii (digitală). Ultima permite transferul la distanță a imaginii, foarte important pentru o urmărire sau pentru un second opinion. În tabloul unei leziuni, se urmărește arhitectură globală a leziunii, eventuală asimetrie, dacă leziunea este pigmentara sau nu, dacă prezintă vase de sânge și cum sunt acestea distribuite. O leziune analizată dermatoscopic în serviciul nostru va avea o descriere și un diagnostic, iar pacientul poate primi prin email atât imaginea clinică, cât și cea dermatoscopica. Leziunea va primi indicație de excizie chirurgicală sau de urmărire, de scurt timp (3 luni), de timp mediu (6 luni) sau de timp lung (1 an). Folosind device-uri Heine Delta 20+ și Nikon D90, calitatea imaginilor noastre este excepțională. Expertiză noastră se extinde și pe așa numitele leziuni cu pattern special de localizare (plantar, facial, mucoasa orală și genitală) (vezi publicațiile noastre din site).
În sindromul nevilor atipici (zeci sau sute de alunițe), pacientul este examinat TBSE (pe întreg corpul – total body skin examination); se face o preselecție clincia a leziunilor, insistandu-se asupra „ratustii celei urâte” (o leziune care nu seamănă cu restul). La același pacient, profilul clinic și dermatoscopic al alunitelor este același (leziunile elementare dermatoscopice sunt distribuite cam în același fel); toate discordanțele reprezintă elemente de apel.
Din experiență noastră am remarcat că urmașii (descendenții) pacienților cu sindromul nevilor atipici și melanom pot prezența același profil dermatoscopic. Este esențială la examenul dermatoscopic discuția cu pacientul, singurul în măsură să releve dacă o anumită leziune cu pigment s-a modificat sau nu. Pacientul informat referitor la monitorizare (follow-up) trebuie să semneze un consimțământ informat, prin care afirmă că a înțeles importantă urmăririi în cazul leziunilor sale cu probleme.
Dermatoscop HEINE DELTA 20+
Cu optică de precizie de înalta rezoluție și un sistem de iluminare unic, dermatoscopul Heine Delta 20+ este instrumentul suprem în examinarea leziunilor pigmentate ale pielii și oferă o contribuție semnificativă în diagnosticul și depistarea precoce a melanomului. Sistemul unic de lentile acromatice pune în evidență și cele mai mici variații ale pigmentului și ale altor caracteristici , mărește de 20x, creând o imagine extrem de detaliată, nedistorsionata.
O altă caracteristică unică a dermatoscopului Heine Delta 20+ este abilitatea de a selecta iluminare completă pentru o vedere clară a întregii zone examinate cu 6 LED-uri sau, alternativ, iluminare laterală, folosind 3 LED-uri pentru a oferi un contrast îmbunătățit, pentru a permite identificarea modificărilor fine în structura leziunii.
Fotografia digitală de înalta rezoluție este facilă prin utilizarea unui adaptor atașat la aparatul foto Nikon D90 (Tip senzor: CMOS, Rezoluție. senzor : 12.3 MPx, Rezoluții foto: 4288 x 2848 [L], 3216 x 2136 [M], 2144 x 1424 [S], Sensibilitate ISO: Auto / 100 / 200 / 400 / 800 / 1600 / 3200 / 6400 (cu amplificare, Procesor de imagine Expeed, 12 bit, focalizare cu 11 zone TTL, moduri focus: Single-servo AF (AF-S), Continuous-servo AF (AF-C), Automatic AF-S/AF-C (AF-A), 3D Tracking AF (11 points), Manual (M), confirmare focus cu obiectivele manuale (AI-S), Viteză obturator : 1/4000s, Funcție D-Lighting ( Auto, Extra high, High, Normal, Low, Off), Efecte foto: Auto / Portrait / Landscape / Night Scene with portrait / Sports / Indoor / Candle / Self-portrait / Sunset / Fireworks / Behind Glass / Cuisine / Documents / Auction / Smile Shot, Declanșare automată: 2-20s, Balans alb: Auto, Daylight, Shade, Cloudy,Tungsten Light, Fluorescent Light (W, D, N), Flash, Manual setting).