Reumatologie
Reumatologia este specialitatea medicală care se ocupă cu diagnosticarea, evaluarea şi tratamentul afecţiunilor reumatologice. Este vorba atât de afecțiuni non-chirurgicale ale aparatului locomotor (boli care afectează structurile articulare, mușchii, tendoanele și oasele), dar şi de suferinţe autoimune sistemice.
Afecțiunile reumatologice sunt complexe și de multe ori multisistemice (cu afectarea altor organe în afară sistemului osteoarticular), necesitând experiență și abordare în cadrul unor echipe pluridisciplinare. Scopul este întotdeauna diagnosticul cât mai precoce deoarece tratamentele efectuate înaintea instalării modificărilor potenţial ireversibile au rezultatele cele mai bune pentru pacienți.
Pentru stabilirea unui diagnostic precoce şi corect reumatologul poate recomanda analize de sânge specifice, ecografie de părți moi, radiografii osteo-articulare, IRM, osteodensitometrie, electromiografie, puncție articulară cu examenul lichidului sinovial, biopsie cutanată etc.
Terapiile utilizate variază în funcție de diagnostic și severitate, de la medicamente antialgice, antiinflamatoare nonsteroidiene sau steroidiene (produse cortizonice), terapii imunosupresoare (sintetice sau biologice), injectări intraarticulare, tratament antiresorbtiv (în osteoporoză) sau terapii non-invazive de recuperare medicală
Exemple de afecţiuni tratate de către reumatolog:
- boli degenerative ale articulațiilor – boală artrozică/artroză cu orice localizare (gonartroza, coxartroza, spondiloză etc.)
- boli autoimune sau antiinflamatorii – poliartrită reumatoidă, lupus eritematos sistemic, dermato/polimiozită, sindrom Sjőgren, sclerodermie, boală mixtă de ţesut conjunctiv, artrită juvenilă idiopatică, boală Still a adultului, sindrom Behçet, febra mediteraneeană, vasculite sistemice primare sau secundare
- spondilartrite – spondilita anchilozantă, artrită psoriazică, alte spondilartrite periferice
- osteoporoză şi osteopenia
- boli prin depunere de microcristale (gută, boală prin depunere de pirofosfat de calciu, etc)
- boli infecțioase – artrită septică
- afecțiuni musculare inflamatorii idiopatice
Medici specialitatea - Reumatologie
Prof. Univ. Dr. Ruxandra Maria Ionescu
Medic Primar
Conf. Univ. Dr. Daniela Opris Belinski
Medic Primar