Skin Power by Olga Simionescu și Dalina Bădescu - “Înțelegerea este o formă a puterii!”
8. Cum alegem culoarea fondului de ten?
Cea mai bună culoare este cea mai apropiată de culoarea feței, atunci când între ele nu se remarcă nici o diferență.
❇️ Cum verificăm ce culoare ni se potrivește? Se aplică blând cu degetele, un strat subțire pe linia mandibulei, pe pielea curată, fără machiaj, în lumina naturală. Este formula cea mai sigură, altfel putem încerca și pe frunte, pe fața posterioară a mâinii, pe gât sau pe decolteu (mai ales la magazin, dacă nu suntem demachiate). Așteptăm câteva minute, prin oxidare nuanța se schimbă și ne trebuie cea care va rămâne peste câteva ore.
❇️ Aplicăm o singură nuanță de fond de ten sau mai multe?
O singură nuanță este mai sigur, uniformizăm diferențele de culoare între marginile feței (mai închise) și centrul acesteia (mai deschis). Persoanele cu cunoștințe avansate de make-up pot folosi un fond de ten mai închis pe conturul feței, gen bronzer, însă cea mai mică eroare cromatică îmbătrânește/ arată nenatural. Deci, o singură nuanță.
✅ Fototipul cutanat (tonul pielii) se schimbă în funcție de bronz, anotimp, avem nevoie de două culori de fond de ten: mai închisă (vara), mai deschisă (iarna).
✅ Subtonul cutanat nu se modifică și el este: rece, cald, neutru, măsliniu.
❄️ Ai un subton rece dacă: pielea este foarte deschisă la culoare (fototip I, II), venele de pe fața internă a antebrațului se văd albastru-roșietic, îți vine bine în haine albe sau negre, bijuteriile care dau frumos pe pielea ta sunt din argint sau din aur alb, îți vine bine cu culoare de păr rece. Dacă pui o coală de hârtie albă, fața apare rozalie, albicioasă, translucidă.
❤️ Fondul de ten potrivit este o culoare rece.
⭐️ Ai un subton cald dacă: pielea este tipul III (pigmentare constițională moderată), venele se văd verzi, îți vine bine în haine cu nuanțe de beige-uri, bijuteriile care se potrivesc sunt din aur galben, îți vine bine cu culoare de păr caldă. Dacă pui o coală de hârtie albă, fața apare mai galbenă.
❤️ Fondul de ten potrivit este o culoare mai caldă.
????️ Ai un subton neutru dacă venele apar albastru-verzui și la testul hârtiei nu se văd diferențe.
????Ai un subton măsliniu dacă venele se văd verde intens, iar la testul hârtiei apare o culoare verzuie.
⛔️ Erori în alegerea culorii fondului de ten:
1. culoarea prea deschisă a fondului de ten face ca aspectul feței să fie artificial și cenușiu.
2. nuanțe prea închise determină pierderea vitalității, îmbătrânire și lipsă de strălucire.
⭐️ Combinații de culori? Dificil. E necesară aceeași nuanță pentru întreg masivul facial și armonizarea presupune pricepere.
#wecare. #facialharmony. #foundation. #skintypes. #skinsubtones. #foundationcolour.#makeup.


